Zimnicea, jud. Teleorman

Stadiul actual al cunoştinţelor şi semnificaţia sitului.
Primele preocupări pentru cercertarea aşezării şi necropolelor preistorice din situl <Cetate> de la Zimnicea le datorăm lui Cezar Boliac (1872-1874). Cercetări sistematice au fost întreprinse în 1924 sub conducerea lui Ioan Andrieşescu, apoi, în anii 1948-1949 ele au fost continuate de un colectiv coordonat de Ion Nestor, şi reluate ulterior (1966-1975) de Alexandrina Alexandrescu. Săpăturile mai vechi desfăşurate în situl de la Zimnicea, punct Cetate au pus în evidentă o stratigrafie complexă care în unele locuri depăseste 4.50m adâncime. Numai în zona centrală a sitului s-au putut efectua observatii consistente asupra stratigrafiei din situl Cetate de la Zimnicea, marginile de nord, est şi vest fiind afectate de eroziune, iar cea de est de locuirea modernă şi de intervenţiile mai vechi : excavări pentru îndiguiri, săpăturile unor amatori. Rezultatele cercetărilor mai vechi oglindesc în mod cu totul partial succesiunea depunerilor arheologice de pe cele aproximativ 2 ha ale sitului, dar ele oferă indicii utile pentru desfăsurarea unor eventuale cercetări în viitor. Situl Cetate de la Zimnicea cuprinde o locuire medievală si trei nivele de locuire de epocă Latčne (getice).
Rezultate ştiinţifice preliminare.
La baza nivelelor de locuire getice se află stratul de lentile de cenuse si arsură, între 0.70 si 1.40m grosime, în care se intercalează si lentile de dărâmătură de chirpic si cioburi. Acest strat este extrem de bogat în materiale: oase de la diferite specii de animale (păsări, porcine, ovicaprine, bovine), ceramică getică la roată si la mână, bolovani mari (până la 40 cm latura), particule de zgură, grăunte si seminte, framente sau bulgări de chirpic ars puternic, ars superficial sau chiar nearsi etc. De remarcat faptul că din întregul material ceramic nu au apărut niciodată vase întregi. Stratul de lentile de cenuse si arsură suprapune o peliculă de cca 5-10 cm grosime de lutuială galbenă, la nivelul căreia a fost identificate vetre. Sub peliculă amenajată din lut se află solul geologic galben – viu. De această dată avem de a face cu un nivel de distrugere sistematică si nivelare a primelor vestigii de locuire getică de pe situl Cetate. Datarea acestui strat este asigurată de fragmentul de kantharos Westslope (sec. III a.Chr.) si de gâtul de amforă stampilată de Heracleea Pontică (datat aproximativ în cea de a doua jumătate a secolului al IV-lea a.Chr.).
Strategia de săpătură.
Natura sitului necesită desfăsurarea unor cercetări pe mari suprafete. Din consultările sumare avute la fata locului de către membrii colectivului campaniei 2000 s-a hotărât ca în eventualitatea unor campanii viitoare săpătura să se desfăsoare pe suprafete de 10/10 m, denumite areale. In acest sens este extrem de binevenită instalarea celor două axe de borne. Consider că ar fi util ca arealele de 10/10 m să fie împărtite în câte patru carouri de 4.5/4.5 m. cu martori de 0.50 m între ele. Având în vedere că pe situl Cetate au fost descoperite vestigii din epoci diferite (preistorice si medievale), este necesară integrarea în colectiv a unui arheolog medievist si a unui arheolog preistorician, specializat în realitătile culturale ale epocii bronzului si ale primei vârste a fierului din regiunea Dunării de Jos. Pentru o bună desfăsurare a activitătilor este necesară prezenta fără întrerupere, pe toată durata campaniei a cel putin unui arheolog experimentat. Fiecare carou trebuie să beneficieze de câte un responsabil care va coordona săpătura în cadrul caroului si care va întocmi documentatia corespunzătoare. Prezenta pe santier a tuturor responsabililor de carouri, pe toată durata campaniei va trebui să fie obligatorie.
Din colectivul de santier trebuie să facă parte în mod obligatoriu specialisti geologi, botanisti si zoologi. Rolul lor va consta pe de o parte în studierea materialelor specifice disciplinei lor, cât si în instruirea studentilor asupra modului de prelevare a probelor.
Densitatea si diversitatea materialelor din straturile corespunzătoare locuirii din cea a doua epocă a fierului impune abandonarea săpării la cazma si lopată. Mai ales în complexele închise, dacă nu si în straturile considerate ca prezentând un interes stiintific deosebit, excavarea trebuie efectuată cu mai mare finete si atentie, folosindu-se spacluri, măturici etc. O astfel de abordare a portiunilor mai bogate în material va permite o documentare mai detaliată si exactă a contextelor investigate. In acest sens, excavarea va trebui efectuată de persoane cu o calificare superioară lucrătorului obisnuit, de preferintă de către studenti. Lucrătorii angajati vor fi folositi mai ales la dagajarea pământului excavat, si la săparea portiunilor mai sărace în materiale, cu importantă stiintifică redusă.
Documentatia va fi efectuată pe baza unui sistem unitar de înregistrare a informatiei, atât în scris cât si prin desen si fotografie. Sistemul de documentare trebuie organizat astfel încât să permită documentarea simultană a mai multor situatii în diferite zone din săpătură. In acest sens ar fi extrem de utilă conceperea sau adaptarea unui sistem de formulare tipizate. Responsabilii de areale sau carouri vor fi obligati să centralizeze periodic întreaga documentatie cu toate informatiile furnizate de săpătură, într-o arhivă unică de santier.