De la Muzeul Naţional de Antichităţi la Institutul de Arheologie « Vasile Pârvan »

 

            Institutul de Arheologie ”Vasile Pârvan” al Academiei Române păstrează marca unei bogate tradiţii, dezvoltată pe parcursul unei istorii ale cărei începuturi se situează către mijlocul primei jumătăţi a secolului al XIX-lea, odată cu donarea către stat a primei colecţii de antichităţi de către banul Mihalache Ghica.

Muzeul de istorie naturală şi antichităţi este recunoscut ca atare printr-un document oficial, semnat la 3 noiembrie 1834, de către domnitorul Alexandru Ghica şi funcţiona  pe lângă Eforia Şcoalelor Naţionale, cu sediul în cadrul Colegiului Sf. Sava, situat pe locul ocupat astăzi de universitatea bucureşteană.

În această etapă a acumulărilor, de la seria de curiozităţi naturale, piese arheologice, sculpturi şi monede greco-romane şi bizantine, aflate în grija conservatorului Carol (Scarlat) Wallenstein, curând după constituire, Muzeul Naţional avea să devină destinatarul de drept al tuturor descoperirilor arheologice întâmplătoare efectuate între hotarele Ţării Româneşti, fiind autorizat şi cu supravegherea oricăror săpături făcute ”pentru a scoate obiecte de antichitate...”

Îmbogăţindu-şi neîncetat colecţiile, fie prin descoperiri arheologice curente, fie prin primirea altor donaţii din partea colecţionarilor de antichităţi (cea mai bogată a fost cea a generalului Nicolae Mavros, înregistrată la 22 ianuarie 1862), instituţia a intrat într-o nouă etapă de activitate în urma Decretului lui Alexandru Ioan Cuza din 25 noiembrie 1864 privind aprobarea ”Regulamentului pentru administrarea şi organizarea Muzeului de Antichităţi din Bucureşti” , tutelat de Ministerul Cultelor şi Instrucţiunii Publice, avându-l drept conservator pe Alexandru Russo şi fiind diriguit de Comitetul arheologic. Acesta era compus din Nicolae Mavros, Alexandru Odobescu, Vasile Alexandrescu-Urechia, August Treboniu Laurian, cărora li se vor adăuga Cesar Bolliac, Dimitrie Berindei, Dimitrie A. Sturdza şi Mihail C. Sutzu.

Având şi atribuţia de “a înfiinţa şi dirige escursiunile şi cercetările arheologice în ţară”, întărită şi ca urmare a promulgării, la 10 aprilie 1874, a “Regulamentului asupra esplorărilor şi cumpărărilor de obiecte antice”, Muzeul Naţional de Antichităţi (MNA) va acumula, prin donaţii sau achiziţii, o serie de colecţii particulare prestigioase (Pappazoglu, Bolliac, Sturza, Rosetti, Kretzulescu, Cantilli,  Casotti, Kogălniceanu, Enciulescu, Beldiceanu, Butculescu, Zamfirescu, Lenş, Solacolu, Vendelin, Ardos, Mititelu, Slobozianu, Lucaciu, Tzigara-Samurcaş), colecţia de vase greceşti de la muzeul Kalinderu, unele piese din colecţia M. Sutzu preluate de la Academia Română, obiecte din vechile colecţii ale Universităţii, din colecţia muzeului Saint Georges etc.

Ca urmare a adresei din 10 ianuarie 1876 semnată de ministrul Titu Maiorescu, instituţia era structurată pe 4 secţiuni, a porturilor naţionale, a tablourilor istorice naţionale, de geme şi camee şi industrială. La conducerea MNA s-au succedat nume ilustre ale ştiinţei arheologice şi ale vieţii academice româneşti: Alexandru Odobescu, Grigore Tocilescu (1881-1909), George Murnu (1909-1910), Vasile Pârvan (1910-1927),  Ioan Andrieşescu (1927-1935), Vladimir Dumitrescu (1935-1938, 1940-1944), Scarlat Lambrino (1938-1940), Theofil Sauciuc-Săveanu (1944-1947). În această perioadă, a cristalizării instituţiei muzeale, graţie în principal concepţiei şi acţiunilor lui Grigore Tocilescu şi Vasile Pârvan, se produce schimbarea fundamentală a funcţiei MNA, de la caracterul său anticvaric, specific multor muzee de antichităţi din Europa secolului al XIX-lea, la acela de centru şi coordonator al întregii mişcări arheologice din ţară, prin exercitarea funcţiei de cercetare, completată de îndeplinirea misiunii de protecţie a patrimoniului arheologic, susţinută şi de Legea pentru descoperirea, conservarea şi restaurarea monumentelor antice (1892). În ciuda unui sprjin necorespunzător din partea statului din punct de vedere al personalului, bugetului şi localului, MNA a încercat să-şi îndeplinească funcţiile esenţiale: depistarea şi acumularea în colecţiile sale a unei părţi cât mai însemnate a patrimoniului istorico-arheologic, investigarea şi protecţia siturilor arheologice, cercetarea şi documentarea unor etape cruciale ale istoriei naţionale, formarea unor generaţii de specialişti de nivel european. 

De la nivelul, subliniat de Vasile Pârvan în 1927, al existenţei unui singur funcţionar ştiinţific al muzeului, directorul, MNA devine centrul activităţii de cercetare arheologică din întreaga ţară, prin colaboratorii (Dimitrie M. Teodorescu, Ioan Andrieşescu, Goerge G. Mateescu, Paul Nicorescu, Harilau Metaxa, Scarlat Lambrino) şi elevii săi (Ecaterina şi Radu Vulpe, Hortensia şi Vladimir Dumitrescu, Dorin Popescu, Grigore Florescu, Gheorghe Ştefan, Vasile Christescu, Ion Nestor), punându-se bazele arheologiei clasice, preistorice şi, mai târziu, medievale, demarându-se marile şantiere arheologice, a căror cercetare fie continuă şi astăzi, fie a fost reluată, la alte dimensiuni, elaborându-se primele  sinteze. Obţinerea, din 1932, a unui nou sediu pentru MNA, Casa Macca (imobilul din str. Henri Coandă nr. 11, rămas sediul Institutului de Arheologie), permite reorganizarea muzeului, datorată în principal lui Vladimir Dumitrescu, expoziţia propriu-zisă, în cadrul căreia se regăsesc secţiunile de preistorie, greco-romană şi medievală, fiind completată cu un cabinet numismatic şi un important depozit de inscripţii amplasat în curtea clădirii, în vederea amenajării unui lapidariu, deziderat, din păcate,  încă actual.

În 1949, alături de alte institute de cercetare ştiinţifică din ţară, MNA intră în structura Academiei RPR, iniţial în subordinea Institutului de Istorie, mai târziu ca unitate de sine stătătoare, pentru ca, prin hotărârea nr. 1048 a Consiliului de Miniştri din 1 iulie 1956 să se decidă: “În vederea dezvoltării studiilor şi cercetărilor din domeniul arheologiei în ţara noastră, se aprobă transformarea Muzeului Naţional de Antichităţi al Academiei RPR în Institut de Arheologie”, constituit din secţiile comunei primitive, de arheologie clasică,  de arheologie feudală şi muzeu  şi din sectoarele paleolitic, de numismatică, de epigrafie, inaugurându-se o perioadă a deplinei maturităţi ştiinţifice şi a unei rodnice recunoaşteri internaţionale, marcată însă de inevitabile imixtiuni ideologice şi de diminuarea rolului MNA, desfiinţat în 1965. Prin decretul nr. 35/aprilie 1975, Institutul de Arheologie va avea drept foruri tutelare Universitatea din Bucureşti şi Academia de Ştiinţe Sociale şi Politice. Sub conducerea directorilor Emil Condurachi (1956-1971), Dionisie M. Pippidi (1971-1981) şi Constantin Preda (1981-1989), cercetătorii Institutului de Arheologie desfăşoară cercetări sistematice pe întregul teritoriu al ţării, îmbogăţind patrimoniul institutului, compus din colecţiile transferate ale MNA,  valorificat din punct de vedere ştiinţific în revistele de specialitate ale Institutului, prin publicarea de lucrări monografice în Biblioteca de Arheologie, fondată în 1957, sau a unor sinteze privind istoria României, punerea bazelor a două corpora epigrafice, Inscriptiones Daciae Romanae şi Inscriptiones Scythiae Minoris şi, într-o mai mică măsură, muzeistic (în lipsa unui spaţiu adecvat), prin prezentarea unora dintre colecţii în cadrul unor expoziţii, fie la sediu, fie în afara acestuia, în ţară sau în străinătate. Odată cu crearea Muzeului Naţional de Istorie al R. S. România., în 1971, au fost transferate acestuia, în vederea constituirii fondului şi a expunerii, obiecte şi colecţii întregi de piese semnificative pentru anumite epoci sau culturi; alte colecţii, prin transfer, au contribuit hotărâtor la creşterea valorii patrimoniului diverselor muzee din ţară (Constanţa, Craiova, Piatra Neamţ, Ploieşti, Tulcea, Vaslui etc.).

În prezent, Institutul de Arheologie, revenit printre institutele Academiei în urma Hotărârii de Guvern nr. 116/7 februarie 1990, devenit, din 1992, Institutul de Arheologie ”Vasile Pârvan” al Academiei Române, sub conducerea lui Petre Alexandrescu (1990-1999) şi Alexandru Vulpe (începând din 1999),  constituie un important centru atât sub aspectul cercetării ştiinţifice, cât şi al patrimoniul arheologic mobil ce se constituie într-un tezaur ştiinţific şi cultural pe care cu greu cineva din afara instituţiei îl poate bănui.

 

În ceea priveşte profilul ştiinţific al Institutului de Arheologie, remarcăm:

- participarea la programe fundamentale ale Academiei Române, precum Tratatul de istorie a românilor, (contribuţii în vol. I-III şi coordonarea vol. I-II);  

- participarea la programele naţionale Cercetarea arheologică în România, Repertoriul arheologic al României, Alburnus Maior;

- desfăşurarea programelor şi proiectelor de cercetare proprii în cadrul sectoarelor de arheologie preistorică, centrul de tracologie,  arheologie greco-romană şi epigrafie, arheologie medievală, în staţiunile pre- şi protoistorice de la Popeşti, Poieneşti, Cârlomăneşti, în cetăţile greco-romane de la Histria şi Orgame/Argamum-Capul Dolojman, în cetăţile romane şi romano-bizantine de la Tropaeum Traiani-Adamclisi şi Halmyris-Murighiol, în cetăţile bizantine de la Păcuiul lui Soare şi Nufăru, în siturile complexe post romane şi medievale de la Sighişoara şi Târgşoru Vechi, în Curtea domnească a Câmpulungului, precum şi în cadrul sectorului numismatică (antică, bizantină, medievală, islamică şi modernă);

- colaborări în derulare cu universităţile, cu muzeele de profil din ţară, cu institute precum Institutul de Istorie « Nicolae Iorga », de Studii Sud-Est Europene, de Antropologie, de Geologie, de Cercetări Eco-Muzeale Tulcea, de Geologie şi Geoecologie Marină pentru realizarea cercetării arheologice; organizarea de manifestări ştiinţifice importante la Institut, cu participare naţională sau internaţională, precum şi în alte centre (sesiuni de comunicări privind situri pre- şi protoistorice, precum Popeşti sau Cârlomăneşti, probleme ale epocii metalelor, colocvii referitoare la direcţiile recente de cercetare în situri precum  Histria  sau Orgame/Argamum, mese rotunde pe tema Arheologia şi indoeuropenitatea, Simpozionul Arhitectură, restaurare, arheologie, ARA, ediţiile I-V, începând din 2000, sesiuni aniversare, organizate în colaborare cu Academia Română, dedicate marcării momentului donării colecţiei ce va sta la baza MNA şi a Decretului din 25 noiembrie 1864 privind organizarea MNA, simpozioane pentru evocarea unor personalităţi ale institutului care au marcat cercetarea arheologică românească, sărbătorirea centenarului Societăţii Numismatice Române ş.a.);

            - colaborări internaţionale în cadrul unor proiecte de valorificare a patrimoniului arheologic, epigrafic şi numismatic (Prähistorische Bronzefunde, Corpus international des timbres amphoriques, Inventory of Greek Poleis, Groupement de recherches sur la Mer Noire, Les institutions des cités grecques de l'Orient meditérranéen de la basse époque hellénistique au début du Principat, Corpus der römischen Funde im europäischen Barbaricum, Rei Cretariae Romanae Fautorum Acta Archaeologia Romanica, Numismatic Litterature, Découvertes monétaires en Roumanie); participarea la elaborarea unor corpora (precum Lexicon of Greek Personal Names, Supplementum epigraphicum Graecum, Lexicon of the Greek and Roman Place Names, Année épigraphique) sau a unor volume dedicate unor expoziţii internaţionale pe probleme arheologice;  organizarea de manifestări ştiinţifice în colaborare (de la implicarea în organizarea şi susţinerea congreselor internaţionale de studii clasice, privind limes-ul roman, de tracologie, de epigrafie din a doua jumătate a secolului trecut până la colocviile de arheologie pontică ori privind romanitatea danubiano-balcanică ori seria simpozioanelor de numismatică organizate la Chişinău în anii 2000); participarea la colocvii şi congrese peste hotare, în calitate de coorganizator sau prin raportori; susţinerea de conferinţe de către cercetători străini la Institutul de Arheologie “Vasile Pârvan” sau susţinerea de conferinţe de către cercetători români peste hotare; prezenţa cercetătorilor români în colective redacţionale ale revistelor din străinătate, în comitete ştiinţifice, consilii şi alte organisme internaţionale (Uniunea Internaţională de Ştiinţe Pre- şi Protoistorice, Comitetul internaţional pentru Studii Pontice, Comisia Internaţională pentru Protecţia Monumentelor, Association Internationale d'Epigraphie Grecque et Latine, Asociaţia Internaţională de Arheologie Clasică, Societatea Regală de Numismatică); stagii de specializare sau documentare în instituţii de prestigiu;

            - redacţia ştiinţifică a unor reviste de specialitate: Dacia. Recherches et découvertes archéologiques en Roumanie (1924), devenită Dacia. Revue d'Archéologie et d'Histoire Ancienne. Nouvelle Serie (1957), Studii şi cercetări de istorie veche şi arheologie (1950); Materiale şi cercetări arheologice (1953), serie nouă din 1999 (2001), Thraco-Dacica (1979) şi, alternativ, publicaţiile bienale Studii şi cercetări de numismatică (1960) şi Buletinul Societăţii Numismatice Române (în colaborare cu Societatea Numismatică Română);

            - o variată producţie de carte: Enciclopedia arheologiei şi istoriei vechi a României, vol. I-III, monografii arheologice, serii monografice: Histria (inaugurată în 1954), ediţii de documente (Inscriptions externes concernant l'histoire de la Dacie, Inscriptiones Scythiae Minoris. Callatis), sinteze arheologice, culegeri de studii, studii arheologice şi interdisciplinare publicate în prestigioase serii monografice (British Archaeological Reports,  International Series) şi reviste de profil din străinătate şi din ţară (Annuario del'Istituto Romeno di Cultura e Ricerca Umanistica, Archäologie Österreichs, Archäologisches Nachrichtenblatt, Bulletin de Correspondence Hellénique, Études et Recherches Archéologiques de l'Université de Ličge, Ktema, Numizmatičar, Numizmatičke Vijesti, Prähistorische Zeitschrift, Préhistoire Européenne, Regensburger Beiträge zur Prähistorischen Archäologie, Revue Numismatique, Slovenska Archeologia, Reallexikon der Germanischen Altertumskunde, Stratum, Zeitschrift für Papirologie und Epigraphik, Analele Academiei Române. Memoriile secţiei istorice, Analele Universităţii Bucureşti, Arheologia Moldovei, Arhivele Olteniei, Craiova, Études byzantines et postbyzantines, Historia Urbana, Il Mar Nero, Peuce, Pontica, Studia antiqua et archaeologica, Studii clasice), volume privind popularizarea unor situri sau artefacte arheologice;  

- gestionarea unor importante fonduri de carte în cadrul bibliotecii Institutului, una dintre cele mai importante în domeniu, din şi pentru sud-estul Europei.

Funcţionarea Muzeului Naţional de Antichităţi, sector integrat institutului, ca urmare a Hotărârii Biroului Prezidiului Academiei Române din 22 mai 1990, chiar dacă într-un spaţiu limitat, fără pesonal propriu şi cu mijloace modeste, oferă un cadru actualizat recuperării instituţionale a unei tradiţii ilustre a vieţii ştiinţifice româneşti şi regenerării uneia dintre cele mai accesibile căi de realizare a educaţiei publicului român prin şi pentru cultură. Din colecţiile donate în primii ani de existenţă ai MNA au rămas în proprietatea Institutului de Arheologie colecţia de antichităţi egiptene (cea mai numeroasă din ţară), de vase miceniene, cipriote, italiote şi attice, de opaiţe şi sticlărie romane, de inscripţii şi piese numismatice. Patrimoniul arheologic actual cuprinde importante descoperiri de piese arheologice, păstrând organizarea în colecţii de studiu, pe criterii topografice şi cronologice, de la uneltele paleolitice până la artefactele medievale târzii, precum şi piese epigrafice, arhitecturale, sculpturale, numismatice, fiind îmbogăţit prin donaţiile şi achiziţiile adăugate fondului iniţial şi prin continuarea programului de săpături arheologice al Institutului. O ameliorare a preocupărilor efective privind realizarea condiţiilor corespunzătoare de păstrare şi îngrijire a acestui patrimoniu şi valorificarea sa, atât sub aspect ştiinţific (studii monografice, cataloage pe genuri),  cât şi muzeistic, ar putea reprezenta una din modalităţile de realizare a necesarei schimbări a opticii generale privind ”utilitatea socială” a cercetării arheologice.

text: Oana Damian